Sunt pietre de hotar, in viata,

cand ma opresc si-ascult

cum inima imi sta sa iasa

c-o doare uneori prea mult.

  

Pierdut-am prieteni de o viata.

La asta nu m-am asteptat.

Din suflet am sperat sa-mi iasa,

dar ii iubesc, n-am ce sa fac.

  

Am vrut sa-i am mereu alaturi

pe cei la care am tinut

si-am renuntat la multe lucruri,

la ei, eu, insa n-am putut.

  

Si-acum veti sti care-i motivul

durerii din inima mea:

am devenit, cam brusc, strainul,

ce-n suflet mult ii va purta.

  

Si-acum, eu, sincer, le transmit,

de poezia-mi vor citi,

ca-i voi iubi nemarginit,

dorul de ei, ma va insoti.

 

(17 Mai 2015, ora 1:00)