„Un bărbat pe nume Ove” – o altfel de recenzie

ove

Momentan, acestei cărți nu simt nevoia să îi fac o recenzie „ca la carte”, precum celorlalte două cărți scrise de același autor, deja citite. Insă îmi doresc să vă vorbesc despre ea și despre cum m-am simțit citind-o.

Deoarece am văzut filmul și am citit apoi și cartea, mi l-am imaginat pe Ove, ca pe o combinație între bunicul meu și vecinul de la etajul 1. Când mă refer la bunicul meu, mă duc cu gândul la vocea lui răgușită și vârsta la care l-am pierdut. Când spun însă despre vecinul meu, fac referire la firea lui: posomorât, morocănos și veșnic pus pe ceartă (ei bine, pe vecinul meu îl provoca vecina, altfel era un om de treabă).

Am mai spus și spun în continuare. Ador modul în care scrie Fredrik Backman. A devenit preferatul meu, deoarece când scrie, el nu se bazează pe acțiune, ci pune accent pe personaje și pe trăirile acestora. Te face să vezi viața așa cum este. Te ancorează în realitate, chiar dacă uneori realitatea nu este cea la care visezi cu ochii deschiși.

Deși Ove este cel mai țâfnos și afurisit individ, nu ai cum să nu-l iubești. Și acest lucru devine posibil, deoarece autorul sparge carapacea aceea urâtă și ne dezvăluie un om ca toți ceilalți, dar care s-a ascuns sub acea carapace, pentru a nu se lăsa rănit.

Relația cu soția lui e atât de puternic creionată în carte, tocmai datorită faptului că ni-l arată pe Ove care nu își mai poate găsi un rost în lipsa ei. Monologurile lui, la mormântul ei, ne dezvăluie puțin din ceea ce a însemnat ea pentru el.

Ove e un om căruia nu îi place să socializeze, dar care și-a format o rutină și face totul ca la carte. Toate acestea până când e concediat și până când în casa vecină se mută o familie care îl scoate din pepeni. Insă sunt exact ceea ce Ove are nevoie. Intre Ove și familia vecinilor este o totală antiteză. Dacă Ove e cel ursuz, cel mereu indispus, pe de cealaltă parte, vecinii sunt veseli, gălăgioși și cu chef de viață. In momentul în care începe să interacționeze “forțat” cu aceștia, Ove se schimbă, preia din starea lor și permite ca viața lui să capete puțină culoare.  Și chiar relația pe care o are cu ceilalți vecini, se va schimba odată cu venirea acestora.

Expunerea pe două planuri mi-a plăcut mult, deoarece m-a ajutat sa îl înțeleg mai bine pe Ove și să ajung să îl îndrăgesc. In prim-planul cărții, facem cunoștintă cu Ove cel ursuz, iar în planul doi, un plan secundar, ne este prezentată viața lui Ove și experiențele prin care a trecut: moartea tatălui, pierderea casei, întâlnirea cu cea care îi va deveni soție și tot parcursul vieții lui, până în prezent. Acest plan secundar ajutându-ne să îl cunoaștem și să îl intelegem mai bine pe Ove, cel din planul întâi.

Intorcându-mă acum puțin la autorul cărții… Ce îmi place enorm la acest autor, este faptul că dă viață unor personaje, cărora cu ușurință le putem găsi echivalentul, sosia, în viața noastră reală. Precum am spus deja, pentru mine Ove a fost vecinul nostru de la 1.

E o carte fără intrigi și complicații, ci mai degraba este o caracterizare.

Citind cartea, m-am pus în papucii noilor vecini. Copil fiind știu că îl priveam oarecum cu frică pe vecinul nostru, însă mă întreb, oare cum aș fi reacționat ca adult. Aș fi putut să îl îndrăgesc așa cum am ajuns să îl îndrăgesc pe Ove?

Mă gândesc, de asemenea, că la fel ca el, sunt mulți bătrâni care ascund în spate o poveste de viață și dacă am avea răbdarea necesară să îi descoperim și să le fim alături, poate că le-am colora puțin singurătatea. Așadar, îmi doresc să privesc cu și mai mult drag pe cei vârstnici și când mi se oferă ocazia să fiu răbdătoare și chiar dacă nu le pot oferi ceva consistent, totuși să le ofer un zâmbet. Un zâmbet pe care să îl poarte cu ei. Pentru că, dacă Dumnezeu îmi dă zile, voi ajunge și eu la vârsta lor și tare m-aș mai bucura să nu mi se întoarcă spatele.

Câteva citate care mi-au plăcut (a fost greu de ales, deoarece, dacă aș putea, v-aș împărtăși fragmente întregi):

„Pentru el totul era alb sau negru. Iar ea era culoare. Toată culoarea lui.”

„Pe Ove nu-l întrebase nimeni, înainte să o întâlnească pe ea, care era viața lui. Dar, dacă l-ar fi întrebat cineva, ar fi răspuns că nu nu trăise până atunci.”

„Când pierzi pe cineva ți-e dor de cele mai ciudate lucruri. Chestii mici. Zâmbete. Felul în care se întorcea în somn. Să zugrăvească pentru ea.”

„Ii e atât de dor de ea, încât uneori simte că nu mai rabdă să fie în propriul trup.”

„S-a măritat cu el. Și acum el nu știe cum să facă să doarmă fără vârful nasului ei în adâncitura dintre gâtul și umărul lui. Asta-i tot.”

„A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă”. „La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.”

„Tu dansezi pe dinăuntru, Ove, când nu te vede nimeni. Și pentru asta o să te iubesc toată viața. Fie că-ți convine au ba.”

 

Eu va recomand cu drag această carte și vă doresc lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: