„Marturisiri” de Liviu Rebreanu

Publicat la de

(extras din „Marturisiri” de L.Rebreanu)

 

„Astazi stiu si inteleg ca iubirea este facuta pentru cei umili, caci cei mandri nu vor putea iubi niciodata…

Cei mandri isi inchipuiesc ca nu au trebuinta de inima; ei nu vor decat sa cucereasca, mereu sa biruiasca; ei cred, in sfarsit, ca si in iubire succesul e tot. Dorintele lor poate se vor implini, poftele lor poate vor fi multumite, da… dar, vai, iubirea n-au s-o cunoasca niciodata.

Caci iubirea cere supunere, o supunere oarba, ca si credinta. In iubire n-ai sa fii convins niciodata, n-ai sa astepti probe niciodata. TOT CE NU E SUPUNERE SI DEVOTAMENT NU E IUBIRE.

Trebuie sa traiesti mult, trebuie sa suferi mult, trebuie sa pricepi mult pentru ca inima ta sa fie in stare a primi iubirea. Cei ambitiosi, cei mandri, cei obraznici si nerecunoscatori nu pot stii ce este iubirea si, asa, cei mai multi dintre noi de-abia la varsta de cincizeci de ani incepem a intelege iubirea, atunci, deci, cand e prea tarziu…

Stiu sa iubesc fiindca am invatat a plange, a suspina si a ma resemna! Iubirea nu cunoaste ceea ce lumea numeste „a fi iubit”.

Te iubesc pentru ca ma iubesti: acesta este un schimb, nu e iubire. Te iubesc numai pentru ca te iubesc, aci incepe iubirea. Iti multumesc din suflet ca te iubesc: acesta este cantecul iubirei.

Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a facut cantece, statui, versuri din sentimentul simplu si firesc ce a fost odinioara iubirea, a facut nebuni din oamenii care, si altmiteri, erau cam porniti spre nebunie, a facut gurmanzi din oamenii care pana atunci erau infometati.

Eu zic ca nu exista poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un indragostit. Pentru ca artistul sa inteleaga poezia cea mare a suferintei trebuie mai intai sa fi fost indragostit. Nu poetii au facut iubirea, ci iubirea a facut pe poeti!

Iubirea nu cunoaste cuvintele credincios si necredincios. Iubesti, suferi, traiesti: iata troita iubirei.

Sarutarile iti alina setea, dar lacrimile iti trezesc in suflet doruri mari, istovitoare si dragi, pe care nu ti le pot alina nici sarutarile. Din ochi picura lacrimile, izvorul cel vesnic al iubirei; din iubire picura cantecul, poezia, frumosul, izvorul cel vesnic al lacrimilor.

O bobita de lacrima, ce tremura sfioasa pe geana iubitei, e o comoara mai mare si mai pretioasa decat sarutarile si imbratisarile tuturor femeilor din lume…”

Olarul inimii mele

Publicat la de

Inima mea era asezata inaintea Mesterului Olar. Pacatul si suferinta o ruinasera si o patasera. Era nefolositoare si nu mai putea primi revarsarea dragostei Sale, caci avea prea multe sparturi. Acestea se ivisera pe cand lutul era inca moale, fiindca durerea o biciuise cu un bici nemilos si-i lasase urme de lovituri si cicatrice…

Era cenusie, lipsita de stralucire si respingatoare – nefolositoare. Stapanul plangea caci stia ce trebuie sa faca. Trebuia sa-mi zdrobeasca inima in bucati fara numar, inainte sa-i fie de vreun folos. Ridica ciocanul imprejurarilor si ingadui lovituri dureroase sa-mi zdrobeasca inima. Din nou si din nou facu acelasi lucru pana cand inima mea a ajuns numai tarana… fara viata si nemiscata.

Suspina… un sir de lacrimi alunecasera pe obrajii Lui. Ma privi in ochi si cu blandete imi spuse: „Fii curajos copilul Meu. Nu am terminat inca. Suferinta pe care o induri iti va face bine in cele din urma. Eu am un scop in tot ceea ce fac.”

Sirul de lacrimi care a curs din ochii Sai a cazut ca niste picuri de ploaie peste ruinele inimii mele… si pe masura ce Stapanul modela, inima mea devenea din nou un bulgare de lut moale si prelucrabil. A ajuns inca odata folositoare, a capatat viata si a dobandit un nou rost…

Stateam si priveam cu deplina uimire cand Stapanul modela un nou vas din lutul inimii mele. Nu stiusem ca poate face asta… Vasul nu avea forma celui original… asa cum dorise El sa fie inima mea. Dar de data aceasta in loc sa fie distrus de durere, l-a prelucrat in mod minunat cu amprenta dragostei Sale…

El mai are de lucrat la inima mea, dar stiu sigur ca nici o inima nu poate fi atat de zdrobita sau dezgustatoare incat Stapanul sa n-o poata transforma intr-o frumoasa capodopera a iubirii Sale!