De cand am deschis cartea, inca din primele randuri, gandul mi s-a dus la „Memoriile unei gheise” a lui Arthur Golden.
Insa daca Memoriile unei gheise este un roman dragut, bazat pe viata reala a ceea ce insemna sa fi gheisa, totusi povestea este pur imaginatia autorului. Insa „Pictorita din Shanghai” este mai mult decat atat. M-a uimit bibliografia si multumirile autoarei de la sfarsitul cartii. Este o carte documentata si chiar daca imaginatia si creatia au avut locul lor bine stabilit in poveste, totusi este mult mai reala. Este bazata pe povestea de viata a lui Pan Yu Lin (Pan Yuliang), nascuta la 14 Iunie 1895 in Yangzhou, Jiangsu, China si care este considerata pana azi una dintre cei mai influenti artisti si educatori de arta moderna a Chinei, in secolul XX.
Vanduta de unchiul ei, la 14 ani, unui bordel, e obligata sa invete regulile casei, ajungand mai apoi se prostitueze. Acolo, il cunoaste pe Pan Zanhua, un om cu influenta in China de atunci. Cand ii afla povestea, acesta se hotaraste sa o scoata de acolo, ceea ce il va costa scump. (Ce si cum, va las pe voi sa descoperiti). Acesta va plati pentru educatia ei, astfel ca ajunge sa studieze in Shanghai, mai apoi in Lyon, Paris si Roma.
Intoarsa inapoi in China, preda la facultate si in acelasi timp isi pregateste o expozitie, care insa… (nu mai dau din casa. Va las sa aflati voi ce se intampla. 
)
)Datorita nudurilor pe care le picteaza si a faptului ca e femeie, devine poate cel mai controversat personaj din China acelor vremuri si in cele din urma decide sa plece din nou in Franta, unde ramane pana la moartea ei, fiind inmormantata acolo.
……………………..
Datorita finalului cartii, am catalogat cartea ca fiind si un roman istoric:
„EPILOG
Pe 13 iulie 1937 japonezii au atacat Shanghaiul pentru a doua oară, declanşând o bătălie sângeroasă şi istovitoare care, datorită hotărârii şiperseverenţei armatei chineze şi a cetăţenilor neînfricaţi ai Shanghaiului, a durat mai mult de trei luni, soldându-se cu zeci de mii de victime, înainte ca oraşul săfie cucerit. Până în decembrie 1937, Japonia a cucerit Nanjingul; au urmat şase săptămâni de violuri, jafuri şi omoruri care au curmat peste o jumătate de milion de vieţi. Chiang Kai-shek şi guvernul său republican s-au retras în interiorul ţării,la Chongqing, unde au format, din nou, o alianţă şubredă cu Partidul Comunist Chinez. Acest armistiţiu s-a destrămat odată cu capitularea Japoniei în 1945, fapt care a aruncat China într-un război civil sângeros pentru încă patru ani de zile. în 1949, ultimul bastion republican din Chengdu a căzut, iar guvernul lui Chiang s-a retras din nou, de această dată în Taiwan. După instalarea sa, în octombrie 1949, guvernul comunist al Republicii Populare Chineze a decretat realismul social forma ideală de artă a noii naţiuni. Orientat împotriva mişcărilor vestice mai romantice, realismul social s-a concentrat pe realităţile urâte ale vieţii moderne, mai ales pe condiţia omului sărac. Nudurile tradiţionale erau respinse cu vehemenţă.Unii dintre foştii colegi ai Iui Yuliang au încercat să se adapteze noii estetici.
[…]
Pan Zanhua a murit în 1959.
Pan Yuliang nu s-a mai întors niciodată în China. In primii zece ani ai exilului ei autoimpus, a expus în cadrul celei de-a LlII-a Expoziţii Naţionale Franceze de Artă, în cadrul Salonului Independenţilor, la cea de-a Ll-a Expoziţie de Artă. In 1945 a câştigat medalia de aur pentru debut la Salonul Independenţilor, iar în 1958 a expus din nou acolo. In acelaşi an, lucrările sale au putut fi admirate la Muzeul de Artă Modernă din Paris. Nedorind să-şi schimbe stilul şi neputând să-şi depăşească aversiunea faţă de negustorii de artă, nu a reuşit să devină niciodată un pictor cu succes comercial şi, potrivit majorităţii surselor, şi-a trăit ultimele zile în sărăcie şi boală. Cu toate acestea, nu a renunţat niciodată să fie mândră de naţionalitatea ei, alegând să-şi păstreze cetăţenia chineză până în anul morţii sale, 1977. A fost îngropată în cimitirul parizian Montparnasse, în straie tradiţionale chinezeşti. Moştenirea remarcabilă lăsară de Pan Yuliang este compusă din peste patru mii de opere de artă — sculpturi, desene, picturi în ulei, acuarele. Multe dintre acestea pot fi găsite în muzeul de artă al provinciei sale natale, Anhui. Inevitabil, încă mai suscită controverse: în 1993, o expoziţie cu lucrările ei, organizată la Beijing, a cauzat destule discuţii pentru ca unele din nuduri să fie retrase.”
Sper ca v-am facut curioase/ curiosi.
A glimpse of heaven 
Pingback: Cărți citite în luna Aprilie – Partea I | A glimpse of heaven