Imi place sa citesc. Nu! ADOR sa imi petrec timpul citind. Astfel ca, m-am decis ca sa incep prin a scrie cate ceva din ceea ce m-a impresionat si ma impresioneaza citind. Pareri despre cartile pe care le citesc. Sper sa va motivez sa cititi mai mult, deoacere „O carte pe care ai citit-o in adevar este si opera ta.” Nicolae Iorga Asadar, prima carte aleasa este „Scandalul” de Fredrik Backmann.

A fost o carte pentru care am renuntat la cateva ore de somn azi-noapte, si a fost primul lucru pe care am pus mana de dimineata.

Mi-e inca greu sa imi gasesc cuvintele care sa descrie exact modul in care mi-as dori sa sune ceea ce scriu.

O carte care la inceput aproape ca m-a plictisit, cel putin asa credeam, pana am ajuns sa ii cunosc personajele si sa inteleg de ce autorul a vrut sa ii descrie atat de amanuntit pe fiecare.

O carte care descrie un loc parca uitat de lume, in care doar hocheiul il mai tine pe linia de plutire. Dar in spatele unui joc, se ascund caractere. E o lupta intre bine si rau, intre ura si iubire. E o caracterizare a omului, indiferent de patura sociala. E un roman atat de profund, incat iti e greu sa il fuseresti, sau sa il treci cu vederea.

Ii acord maximul de 5 stele, desi ar merita dublu. 🌠🌠🌠🌠🌠

E primul roman la care am inceput sa plang, nu in timp ce citeam, ci in momentul in care am inchis cartea.

Sunt cateva paragrafe si citate pe care le-am extras din carte si care mi se par ca sunt de fapt esenta intregii carti si un adevar de necontestat in viata noastra reala:

” Cultura e, in egala masura, ceea ce incurajam si ceea ce permitem.”

„Ura poate fi un sentiment foarte incitant. Lumea e mai usor de inteles si mai putin infricosatoare daca e impartita in prieteni si dusmani, noi si ei, bine si rau. Cel mai simplu mod de a uni nu e iubirea, caci IUBIREA E GREU DE DUS, CERE SACRIFICII. Ura e simpla.

Asa ca primul lucru pe care il facem intr-un conflict este sa alegem de care parte vrem sa fim, pentru ca e mai usor decat sa incerci sa gandesti din doua perspective in acelasi timp. Al doilea e ca incepem sa cautam dovezi care intaresc ceea ce vrem sa credem – lucrurile reconfortante, care fac viata sa mearga inainte ca si pana atunci. Al treilea este ca ne dezumanizam dusmanul. Iar asta se face in mai multe feluri, dar niciunul nu e mai usor decat a-i lua numele.

[…]

E atat de usor sa ne convingen unii pe altii sa nu mai privin un om ca pe un om. Si, cand suficient de multi tac, o mana pot da impresia ca toata lumea urla.”

O carte cu o multitudine de personaje, caractere, excelent scrisa. Modul in care autorul trece de la o persoana la alta, de la o situatie la alta, te tine mereu in priza, conectat la viata si intamplarile acelui loc. Mi-a fost imposibil sa nu intru in poveste. Am fost un alt personaj din afara cartii si totusi in actiunea ei, si care am trait fiecare moment alaturi de cei implicati.

I-am urat din tot sufletul pe Kevin si pe tatal lui. Si ma doare sa ma gandesc ca nu degeaba se spune ca banul e ochiul dracului, deoarece acesta e in stare sa calce in picioare pe oricine e impotriva lor si asta doar din cauza ca e bogat.

In schimb, la polul opus, am iubit-o pe Ramona. O femeie, care desi la prima vedere o vezi ca o persoana la bar, care serveste bauturi celor care intra. Dar e o femeie cu un caracter puternic.

M-a sfasiat tragedia familiei Mayei. Dar o ador pentru faptul ca isi tine familia unita, vrand din partea parintilor doar sa fie iubita. Si pentru faptul ca razbunarea ei face mai mult decat o mie de cuvinte.

Finalul in care autorul intrepatrunde prezentul, cu actiunea care are loc dupa zece ani, mi se pare fantastica. Si ma face sa imi doresc sa mai fi continuat actiunea celor intamplate dupa 10 ani, insa modul in care alege sa incheie cartea este perfect.

E o carte atat de bine scrisa, incat nu doar ca as recomanda-o, dar as transforma-o in lectura obligatorie. 

E atat de „poveste” incat se transforma si devine atat de reala pentru vremurile noastre, ca nicio alta carte. Lupta unui oras mic – cum avem si noi atatea – cuprinsa intr-o simpla intrebare si un raspuns pe masura:

„Ce este o comunitate?

Suma alegerilor noastre.”

Sper sa nu uitam niciodata sa fim oameni, si sa nu fim prea comozi, ci sa incercam sa gandim in orice imprejurare din doua perspective in acelasi timp.

P.S. Am ales aceasta coperta, in primul rand pentru ca e coperta cartii pe care am citit-o eu, dar si pentru ca mi se pare mai expresiva decat cea cu verde.

Lectura placuta!